Cuantum APIA pentru ANTZ ovine/caprine: 4,82 euro pe cap de animal

 

Cuantumul stabilit de APIA pentru ANTZ 9 – ovine/caprine, pentru campania 2023. Suma alocată pe cap de animal care va intra la plată în perioada următoare a fost calculată la valoarea de 4,82 euro/cap de animal.

 

Directorul general al APIA, Ionuț Lupu, a anunțat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO care este cuantumul pe care îl vor primi crescătorii de oi pentru ANTZ 9 – ovine/caprine. Conform acestuia, suma fixată pe cap de animal pentru campania 2023 este de 4,82 euro/cap.

 

APIA a fixat cuantumul pentru ANTZ 9 – ovin /caprine

Ciobanii vor primi un cuantum de 4,82 euro/cap pentru ANTZ 9 – ovine/caprine

 

APIA a calculat cuantumul pentru ANTZ 9 – ovine/caprine la valoarea de 4,82 euro/cap pentru campania 2023. Anul trecut fermierii au primit o sumă foarte apropiată de cuantumul din acest an adică 4,8947 euro/cap. Ca număr de beneficiari ai ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic MADR a estimat recent că 45.000 de fermieri vor primi banii pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine.

 

Autorizările la plată vor începe în zilele următoare pentru ANTZ 9 – ovine/caprine

Ionuț Lupu a mai precizat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că autorizările la plată pentru ANTZ 9 – ovine/caprine vor începe zilele următoare iar sumele vor ajunge în conturi cel mai probabil după ce Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va transfera sumele necesare plăților, în conturile APIA.

 

Sectorul de creștere a oilor și caprelor are alocat pentru campania 2023 un plafon de 193.331.000 lei, echivalentul sumei de 38.872.220 euro, pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine. Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii se fac în lei, la cursul de schimb de 4,9735 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2023 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 3 din 2 octombrie 2023.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/287927/cuantum-apia-pentru-antz-ovine-caprine-482-euro-pe-cap-de-animal/

Ultima modificare Luni, 26 Februarie 2024 08:18

Login pentru a posta comentarii
Go to top